Proiect comunicational

 

,, Este suficient un condei pentru a pune în mişcare milioane de limbi.’’

 

Toată lumea citeste ziarul, indiferent de situaţii şi contexte , la cafea , în mijloacele de transport in comun, în avion, în tren, etc.

De ce citeşte lumea presa scrisă? Este o întrebare la care încerc sa răspud în rândurile următoare, după priceperea mea:

–        pentru că pune la dispoziţie ştiri, articole şi informaţii de actualitate din diferite domenii;

–    oferă noutăţi editorialedespre viaţa românilor din ţara cât şi din strainătate;

–    preia iformaţii publicate in alte ziare structurate pe diverse categorii;

–    oferă noutăţi şi date interne şi internaţionaleselectate după importanţa lor şi publicate pe diverse categorii de interes;

 

    Se naşte întrebarea ,, Ce înseamnă un ziar?” Voi incerca , în rândurile următoare să expun un răspuns convenabil. Nutresc sperantele că voi reuşi să imi expun argumentele cu obiectivitate. Ziarul are ca suport hârtia, hârtie care este de obicei de calitate inferioară, care are un cost mic. El poate fi de interes general sau de interes special, de cele mai multe ori publicat zilnic sau săptamânal.

 

Primul ziar tipărit a fost publicat în 1605, şi s-a dezvoltat chiar şi în faţa competiţiei din partea tehnologiei preum radioul, televiziunea , iar în zilele noastre internetul.

Din citirea izvoarelor istorice rezultă că ziarul a apărut pe lume, nu dintr-o nevoie culturală sau dintr-o nevoie sufletească, ci numai pentru a îndeplini o funcţiune utilitaristă. Ziarul a fost, la început , nu un răspânditor de idei, ci un împraştietor de veşti. Ziarul a raspuns şi raspunde mediuluide a fi informat mai repede şi mai sistematic. Ştirile , care în centrele mărginite, puteau fi transmise din gură în gură adică de la om la om, în întrunirilr publicesau familiale, nu mai ajungeau să fie cunoscute de toţi în aglomeraţiile, din ce in ce mai mari, ale centrelor urbane. Din această trebuinţă socială apare ziarul.

În ţările române ziarul s-a născut din aceleaş necesităţi; dovadă este faptul că domnitorii au fost aceeia care mai întâi au fost cititori şi abonaţi de ziare, ei având chiar un capitol de buget pentru această cheltuială. Aceşti cârmuitori ai principatelor nu simţeau , nevoia unei prese naţionale, ci se mulţumeau numai cu ziarele străine îi puteau informa despre lucrurile care se petreceau în afară şi care îi puteau interesa.

Dar când ţările române au putut avea ziare naţionale, acestea nu au mai fost numai gazete de informaţii ci au fost mai ales, gazete politice.

Nu trebuie să pierdem din vedere, că toţi ziariştii epocii au fost nişte apostoli ai neamului; ori care au fost ideiile care  îi despărţeau pe câmpul ideilor , toţi au fost credincioşi naţionalişti şi nestrămutaţi români.

Atât de organică era, la toţi aceşti scriitori, iubirea de patrie că cei cu ideile cele mai înalte – precum republicanii cum a fost C.A, Rosetti – confundau întodeauna revendicările democratice cu cele patriotice. Învinuirea de ciocoism şi de strigoism era nedesparţită de aceea ,, de vândut străinilor”. Toată generaţia care a crescut cu ură faţă de clasa privilegiată, nu putea spune lămurit dacă ura pe vechii boieri, mai mult pentru că erau retrograzi ori mai mult fiindcă erau răi români.

Această  stare sufletească  şi această notă a presei , s-au prelungit şi au durat tot timpul cât a durat lupta aprigă între vechea clasă conducătoare şi clasa nouă pâna la desăvârşita biruinţă a acesteia din urmă.

Presa română , de orice culoare politică, dar în special presa curentelor democratice, a fost tot mereu o presă aprig naţionalistă.

Până după războiul din 1877 – 1878, ziarele din Romania, vorbesc de principatul liber – aveau o factură uniformă. Mai mult ziarele politice cultivau polemica dintre partide,dând o atentie deosebită politicii.

Dezvoltarea presei, îmulţirea ziarelor şi dovada făcută cum că ziarismul începe să devină o carieră, inspiră câtorva ziariştiprin anul 1882, hotărârea de a fonda o Societate a ziariştilor.

Dacă privim presa din punctul de vedere al creşterii şi dezvoltării sale materiale , facem o constatare care dovedeşte încă o dată naţionalismul presei române;pe când aproape toate îmbunătăţirile de ordin tehnic al ziarului românesc le datorăm ziariştilor străini stabiliţi în ţară, în schimb întreg procesul din câmpul vast al ideiilor , îl datorăm numai ziariştilor români.

Modernizarea ziarului, îmulţirea rubriciloir, ieftinirea lui, comercializarea mai dibace, dezvoltarea reportajului, punerea ziarului în mâna celor mulţi le datoreşte presa română ziariştilor străini veniţi şi statorniciţi în Romania. Dar intelectualizarea şi punerea ziarului in serviciul ideiilor a fost, întotdeauna, numai opera ziariştilor români.

 

 Afirmarea presei ca vehicul al informaţiei şi apoi al opiniei a declanşat procese culturale la care numeni nu s-a gândit cu un secol înainte. Un rol determinant în dezvoltarea şi raspândirea presei este transportul acesteia ( dezvoltarea presei este asociată uneori doar cu apariţia tiparului , neglijindu-se rolul pe care l-a avut transportul în difuzarea cuvântului scris ).

 

Articolul de fond al primului număr din ,, Pruncul Român “ manifestă o mare bucurie că libertatea a fost câştigată fără nici o jertfă: ,, nici o picătură de sânge n-a curs şi am dobândit cerescu dar al libertăţiicurat şi nepătat, ca un sfânt dar dumnezeiesc“, – şi aici era tocmai greşeala.

 

Fiecare articol trebuie să cuprindă un anumit număr de caractere stabilit de redactorul şef, să informeze cititorul indiferent de categoria socială căreia îi apartine corect despre eveniment şi să fie cât mai neutru, lăsând cititorul să tragă concluziile necesare şi să îşi formeze o opinie proprie.

Ortografia textelor, semantica , caliatea conţinutului se referă în special la deontologia profesională cât şi la munca de redacţie. De aici putem constata grija editorului pentru limba şi limbajul folosit.

Redactorii de articole trebuie să folosească cuvinte pe inţelesul tuturor, să nu folosească cuvinte ,,pompoase “ pentru că cititorul ( consumatorul de presă ) provine din toate mediile sociale.

Faţă de alte mijloace de comunicare în masă , ziarul prelucrează stiri care sau petrecut cu câtva timp în urma sau cel mai devreme in ultima clipă înainte de închiderea ediţiei, din acest motiv publicaţia trebuie să aibă o rubrică  ,,ultima oră’’  sau ,, am primit la redacţie înainte de inchiderea ediţiei ’’.

Limbajul suferă transformărişi uneori poate fi considerat o modă, în special atunci când ne referim la cel de argou., sau la cel academic. În fond nu este vorba de evoluţia acestuia , ci de atitudinea pe care o induce.

Un ziar să atragă cititorul trebuie să – şi creeze un anumit stil, stil care să devină propriu şi  care să răspundă urnătoarelor cerinţe:

–       alegerea termenilor , a cuvintelor potrivite în raport cu ideile pe care vrem să le comunicăm;

–       trebuie evitate greşelile de pronunţie care, fie că nu lasă o impresie plăcută, fie că dau naştere la discuţii, comentarii care afectează prestigiul cotidianului ;

–       respectarea regulilor gramaticale privind acordul subiectului cu predicatul;

–       claritatea stilului exprimă dorinţa că ideile să fie corect gândite, clar expuse şi formulate, limpezi în conţinutul lor;

–       frumuseţea stilului este un rezultat al corectitudinii şi clarităţii acestuia, fiind dată de armonia gândirii, a cuvintelor şi expresiilor folosite;

–       simplitatea este o calitate a stilului de a comunica în mod firesc,natural, simplu, fluxul de gânduri, idei, informaţii şi sentimente;

–       exactitatea de sens a cuvintelor şi redarea fidelă a gândurilor,ideilor, stărilor afective,nu pot lipsi din cerinţele unui stil căutat, plăcut şi apreciat.

 Limbajul trebuie adoptat în funcţie de personalitatea întâlnită.            

 

 

 

Vulgaritatea este privită ca un divertisment. Umorul şi ilaritatea sunt gustate de către public, acceptate ca circ , dar consistenţa vulgarismului, mitocănia, şi lipsa de bun simţ, nu mai sunt acceptate cand populaţia merge la vot. Sunt şi excepţii. Individul care merge la vot este dezamagit de toate organizaţiile politice şi de politică în general. Un vot antipolitic este expresia sentimentului, că în zilele noastre, nu putem avea încredere in nici un politician. El exprimă un vot de protest.

Specialiştii în jurnalism îşi vor desfaşura activitatea , în calitate de reporteri – colaboratori ai instituţiilor mediatice. Activitatea va fi desfaşurată în intreprinderile           mass – media , în redacţiile ziarelor , a revistelor naţionale şi locale, în cadrul structurilor mediatice ale departamentelor si ministerelor, în alte structuri cu activitate informatională.

Specialistul în jurnalism se plasează în mijlocul societăţii contemporane.

 

,, Trăim într-o lume în care volumul, diversitatea, viteza şi libertatea de circulaţiea informaţiei reprezintă ondicatori de bază  ai stadiului  de dezvoltare a unei societăţi. Aceşti factori au ajuns să exprime , într-o relaţie de directă  proporţionalitate , performanţele economice ale statului, precum şi gradul lor real de democraţie.’’ Aceste afirmaţii aparţin cunoscutului realizator de televiziune Ion Bucheru, şi au o mare doză de adevăr, ele regăsindu-se în ceea ce sociologii denumesc fenomenul ,,societăţii informatizate’’, până nu demult cunoscut sub denumirea de societate post – industrială.

În toate sferele importante ale vieţii sociale, informaţia a devenit un element de referinţă, o valoare care poate stârni panică sau, dimpotrivă, stabilitate.

Reputatul politolog Alvin Toffler apreciază că azi, dar mai ales în viitor, informatia este net  predominantă, chiar, dacă de-a lungul istoriei, forţa represivă şi banul au avut întâietate.

Ideea exprimată de Toffler reprezintă un întreg curent în socoilogia actuală, care vede în informaţie placa turnantă şi accelăratorul schimbărilor în societate şi, am putea continua noi, principalul element care poate duce la formarea opiniei publice. În acest context, putem afirma , că în epoca acuală nu se poate vorbi de opinie publică fără a avea în vedere mass – media, ca principalul factor de transmitere a informaţiei către public, cu posibilităţi nelimitate de influenţaresau de formare a acesteia.

Din punct de vedere istoric , inventarea tiparului şi punerea sa la dispoziţia omenirii a constituit o primă formă modernă de influenţare a opiniei publice. Cantitatea de informaţie care ajungea la public era cu mult mai mare decât în cazul comunicării verbale sau prin scrisuri. De asemenea , din ce în ce mai multe persoane au avut acces la surse de informare , altădată inaccesibile, iar prin intermediul cuvântului tipărit au fost aduse la cunoştinţa  lumii întregi idei revoluţionare despre originile şi sensurile vieţii umane. Din perspectiva opiniei publice, important este să subliniem că prin intermediul presei oamenii au putut comunica între ei chiar dacă nu se cunoşteu direct, că societatea a dispus de un imens multiplicator de opinie, că a apărut posibilitatea de a dezbate idei, orientări care apropiau oamenii sau, dimpotrivă ,  îi separau . În acest fel s-a creeat posibilitatea caidei, opţiuni, orientări să fie discutate public şi să fie împărtăşite de către oameni care nu se întâlniseră nici o dată.

 

Formatul ziarului trebuie să fie în aşa fel încât cititorul să nu fie obosescă citind-ul, să fie uşor manevrabil, să conţină informaţii esenţiale care să fie uşor parcurse. Textul trebuie scris cu culoare neagră pe fond alb. Culoarea trebuie sa predomine in fotografii iar dacă ziarul are prpus să facă şi reclame , trebuie să o găsim şi aici, funcţie de produsul promovat sau ce vrea să inducă consumatorului reclama respectivă.

Ca ziarul să fie atractiv nu trebuie uitat sloganul ziarului, care trebuie să transmită ceva anume publicului. Aici aş  face un comentariu cu referire la ziarul ,, Gândul “ al  redactorului Cristian Tudor Popescu, care are ca slogan ,, Nimeni nu gândeşte pentru tine“, care transmite publicului ideea de raţiune. Redactorul s-a aplecat foarte mult asupra acestei idei, într-o lume din ce în ce mai isterică şi mai gălăgioasă.

Eu aş prefera un şir de intrebări şi un singur răspuns ,, Ai nevoie să fi informat?

Cauţi un anumit ziar?

Răspuns – Tot ce ai nevoie găseşti în acest ziar.

Datorită dezvoltării internetului, mă tot gândesc cum va arăta presa scrisă peste să zic zece  ani ? Ce format vor avea atunci ziarele ?  Care va fi cota lor de piaţă şi ce schimbări majore vor avea loc ?  La aceste întrebări îmi este greu să prevăd viitorul fiindcă, este un domeniu într-o dinamică fantastică.

A dori informaţii credibile şi exclusiviste este o cerinţă firească , dar a dori informaţii pozitive despre un sistem de guvernare este altceva. Rolul presei şi al societăţii civileeste şi va fi acela de a critica guvernarea pentru a o face mai bună.

Zilnic se produc accidente auto, accidente de muncă, incendii, dar cate din acestea devin stiri de presă? Orice jurnalist ştie că o ştire nu este aceea că ,, un câine a muşcat un om ci când un om a muşcat un câine”. Aşa se realizează mimetismul în presa românească, în timp ce cazurile sociale, politice , economice, sunt ignorate sau tratate  în mod superficial, pentru a nu deranja instituţiile statului.

Cei mai mulţi oameni îşi opţin ştirile direct de la un anumit tip de media mai degrabă decât de la alti oameni. Majoritatea primesc stirea de la un ziar pentru prima dată, alţii de la radio sau televiziune.

 

Este periculos când presa inventează senzaţionalul din orice. Mediatizarea excesivă poate distruge pe acela care nu are o bună pregătire psihologică în faţa afluenţei informaţionale. În acest caz , o simplă greşeală din partea protagonistului poate fi fatală, deoarece presa se repede cu o forţă extremă pentrui a distruge mitul pe care la construit, fiind sigură că nu va deranja niciodată puterea politică. Un mit creat de presă nu este decât o imagine falsă a realităţii;în fond el nici nu există, i se dă doar senzaţia că este important.

In virtutea statutului pe care îl are – cea de a patra putere în stat – şi deţinând controlul celui mai important canal de comunicare pentru public, presa conztrolează şi dirijază percepţiile publicului, devenind principalul formator al opiniei publice. Având în vedere sprijinul pe care presa îl poate oferi în rezolvarea crizelor precum şi faptul că îngrădirea accesului jurnaliştilor la locul crizei şi la informaşiile legate de aceasta generează de obicei , speculaţii tendenţioase cu privire la evenimentele produse, este recomandabil camunca jurnaliştilor să nu fie îngreunată prin limitări inutile.

Nu orice eveniment constituie un fapt de presă, nu orice întâmplare are valoare pentru un mijloc de informare. Pentru a intra în atenţia presei, un eveniment trebuie să întrunească anumite caracteristici, care ar putea trezi interesul mass-media. Un fapt de presă are următoarele caracteristici :

  1. 1.                     Actualitatea  :  evenimentele actuale îi intereseayă pe cititori în mai mare măsură decât evenimentele perimate. Oamenii vor să stie ceva nou.
  2. 2.                     Proximitate  : oamenii sunt mult mai interesati de ce se întâmplă  în imediată apropiere a lor.  Informaţiile care au culoare locală prezintă interes mai mare, deoarece evenimentele  petrecute în imediata lor apropiere sunt succeptibile de a le influenta într-o anumită măsură viaţa.
  3. 3.                     Consecinţe : oamenii sunt interesaţi de felul în care un evenimenti-ar putea afecta prin consecinţele sale. Acest lucru explică faptul că multe ştiri de natură economică apar pe prima pagină a ziarelor.
  4. 4.                     Conflict : ştirile care prezintă un element de confruntare se bucură de interes, pentru că este vorba de o măsurare a forţelor între oameni sau între între om şi elementele naturale, mediu, etc.
  5. 5.                     Bizarerie : orice lucru neobişnuit, comic, ciudat va atrage interesul oamenilor.
  6. 6.                     Sex  : ştirile ce implică elemente cu conotaţie sexuală sunt întodeauna interesante, nu numai atunci când prezintădelicte sexuale, ci şi când se relatează despre confruntări între sexe, boli venerice, emanciparea femeilor, copii crescuţi de un singur părinte, femei care desfăşoară activităţi specifice bărbaţilor  ( femei – militar, femei care lucrează pe macara, femei boxer, etc ), sau invers ( bărbaţi aflaţi în concediu pentru creşterea copilului ). La aceste ştiri trebuie avut în vedere formulări care ar putea constituii un afront sexual.
  7. 7.                     Elemente emoţionale  : simpatie, dragoste, ură, tristeţe, mânie, gelozie, frică, prietenie – constituie un element de interes pentru presă şi pentru consumatorii de presă, atât prin ele însele, cât prin consecinţele lor.
  8. 8.                     Proeminenţă  : informaţii despre personalităţi importante ale vieţii publice vor avea întodeauna întâietateîn ceea ce priveşte difuzarea prin mass – media. Preşedinţii de stat, oamenii politici importanţi, vedetele vor apărea în ziareşi la ştiri aproape zilnic.
  9. 9.                     Suspans  : ştirile cu elemente de suspanssunt la fel de atractive ca poveştile cu implicaţii misterioase.
  10. 10.                 Progres  : relatările conţinând elemente de progres îi fascinează pe oameni. Ştirile despre invenţii , descoperiri şi tehnologii noi care ar putea într-un fel sau altul viaţa oamenilor în special viaţa lo de zi cu zi.

 

 

În fiecare zi apare ceva nou , mereu sunt schimbări de grafică, ceea ce este sigur si se va întâmpla ni se pare şocant, dar va fi normal peste un timp; ,, dacă azi ziarul tipărit are extensie  internetul , peste un anumit timp internetul va avea extensie ziarul”.

 

Când am parte de experimente frumoase sunt foarte încarcat şi sunt plin de entuziasm, şi imi este greu să mă exprim. Am impresia că nu reuşesc să transmit ceea ce sunt , că nu pot expune aşa cum vreau , bucuria care mi-a fost dată să o trăiesc , că nu o să-i pot face pe ceilalţi să înţeleagă de ce sunt aşa de încărcat.

 

Nu ştiu prea bine cum am început acest proiect, dar ţin sa-i mulţumesc domnului profesor universitar doctor Dumitru Titus Popa, pentru indemnul de a realiza acest proiect, pentru că niciodată nu aş fi ştiut multe despre conceperea unui cotidian. Sunt un om care stie ce vrea de la aceasta viaţă şi nu capitulez la cel mai mic hop. Chiar dacă la început mi s-a părut uşor, pe parcurs am întâmpinat destule greutati. Mi-am dat seama cât de important este rolul comunicării, iar comunicarea este şi va ramâne o problemă psihologică a fiecăruia, în funcţie de personalitate şi caracter.

Aşa s-a născut ideea şi dorinţa de a da naştere acestui proiect comunicaţional. Încrederea , răspinderea şi dorinţa puernică sunt ingrenientele puterii. Ca să izbutesc am nevoie de toate trei. Ca să cultivi aceste atitudini, trebuie să fi în legătură cu ce simţi şi cu ce vrei.Când nu obţii ceea ce vrei, este important să accepţi să te simţi profund dezamăgit şi trist. De ce oare unii oameni faimoşi şi bogaţi iau mereu droguri sau se iau la bătaie cu                cineva ? Ei duc o viaţa intensă , fiindcă au dorinţe şi sentimente puternice. Dar toate aceste sentimente intensenu trebuie să ne sfâşie vieţile, ci trebuie să stim cum să ne dirijăm sentimentele, şi să eliberăm emoţiile negative, sentimentele intense pot fi mai ales pozitive. A rămâne în contact cu emoţiile ne ajută să dorim mai mult, pe când dacă le lăsăm să treacă ne clădim încrederea. Când înmvăţăm să le lăsăm să treacăşi să mergem înainte, putem să rămânem deschişi la următoarele posibilităţide a obţine ceea ce ne dorim.

Secretul oricărui succes este dorinţa. Trebuie să şti ce vrei, să simşi aceasta profund şi să crezi. Pasiune , credinţă şi dorinţă însemnă putere. Când continui să simţi şi să acţionezi pentru ceea ce vrei, universul va răspunde la voinţa ta.Când îti exersezi voinţa actionând pentru aţi satisface dorinţele, dorinţa ta devine mai puternică. Cu cât insişti mai mult, cu atât mai mult crezi şi cu atât mai mult simţi.când poti să-ţi simţi deplin dorinţa , în această simţire este cuprinsă şi cunoaşterea intuitivă a ceea ce ai de făcut şi încrederea că vei izbuti. Începând să lupţi ca să obţii ceea ce vrei, iţi întăreşti credinţa. Lumea nu va crede în tine până nu vei crede tu însuţi.

Recunoaşterea şi respectarea tuturor dorinţelor este baza găsirii adevăratuilui eu.  Dacă rămâi în legătură cu toate dorinţele şi le respecţi, aceasta îţi va da o direcţie clară în viaţă şi-ţi va asigura succesul. Să respecţi o dorinţă nu înseamnă să acţionezi asupra ei.

Când asculţi şi respecţi toate dorinţele, ele încep să devină mai armonioase. Când o dorinţa simţită la un oarecare niveleste în armonie cu alte niveluri, atunci este o dorinţă adevărată.

Dacă iei o hotărâre şi faci o greşeală, mai poţi să prelucrezi sentimentele şi să te întorci la tine însuţi. Prelucrându-ţi sentimentele de descurajare şi dezamăgire, vei câştiga putere. Dacă stai la adăpost şi nu te angajezi sau nu iei nici o hotărâre, te desprinzi de eul tau adevărat. Nu numai că nu câştigi putere , dar devii mai slab.

Cel mai bun moment de aţi schimba cuvântul este în timp ce încerci să ţi-l indeplineşti, iar dacă nu poţi să o faci, mută-te spre centrul curentului. Când te mişti spre ceea ce crezi că este corect, eşti conectat la eul tău interior, care este puternic, perseverent, direcţionat şi hotărât.

Dar se întâmplă câteodată să rămâi în , , pană de idei ‘’, pur şi simplu eşti golit , nu mai ai nimic , eşti golit . Aceasta se întâmplă din cauză cu nu sunt în formă. Să fi golit este mai bine decât să fi blocat.  Pentru a-mi reveni la forma iniţială recurg la următorii paşi, şi finalul este garantat, ca şi acei spotivi care au avut un accident şi se recuperează prin gimnastică medicală ;

–          Sunt conştient de obstacol , şi leg sentimentul de trecutul meu.

–        Mă imaginez singur în trecut , mă apuc şi scriu o scrisoare despre sentimente pentru a-mi exprima cele patru  nivele de emoţie care sunt legate de obstacol. Completez scrisoarea ţinând legătura cu ce doresc şi îmi exprim dorinţa.

–       Mă imaginez în trecut , scriu o srisoare de răspuns, în care spun lucrurile pe care vreau să le aud drept răspuns  la  scrisoarea mai sus menţionată.

–       Mă imaginez în trecut şi obţin ceea ce imi doresc , scriu o scrisoare de legătură pentru a-mi exprima sentimentele pozitive legate de obţinerea a ceea ce imi trebuie şi vreau.

Aceşti paşi iam citit undeva , cândva , dar la aceea vreme nu am pus atâta bază pe ei. Mai târziu au aparut câteva bancuri politice legate de cele patru scrisori pe care trebuie să le lase un oarecare om politic aflat la putere.

           

 

 

Nefiind om de presă nu ştiu ce înseamnă editarea unui ziar, nu cunosc condiţiile normale şi anormale , dar am impresia că presa noastră nu poate să scape de influenţa politicului.   Dacă greşesc îmi asum responsabilitatea celor afirmate şi îmi cer scuzele de rigoare, eu cosider că presa trebuie să fie neutră şi să relateze la rece toate evenimentele la care participă.Trebuie să rezolvi o multitudine de probleme legate de difuzarea ziarului, plasarea publicităţii, calitatea şi orientarea materialelor. Apariţia ziarului depinde exclusiv de câştigurile venite din abonamente, din vânzări şi din serviciile de publicitate. Mai exact am putea spune ca ziarul are nevoie de noi cititorii, iar cititorii au nevoie de ziar pentru materialele pe care le publică inclusiv pentru publicitate.

Indiferent de poziţia socială pe care o ocupă , individul trece prin filtru judecăţii dacă să cumpere sau să nu cumpere un anumit cotidian . El va judeca după ceea ce vede. În conceptia lui Ed. Goblot , judecata este o aserţiune, adică afirmarea sau negarea unui raport. Ea presupune o generalizare şi o analiză, întrucât aserţiunea vizează un aspect al subiectului, şi totodată , o sinteză , prin relaţia stabilită cu o anumită categorie.

Psihologia observă mai întâi , că judecata constituie la origine , un act social.

Intenţia noastră este de a informa sau influenta o persoană. Convingerea presupune adeziunea sau exprimarea ei, implică un act de decizie, precedat uneori de o deliberare explicită, act care presupune reflexiune, analizarea situaţiei, oa posibilitaţilor de interpunere a ei, a consecinţelor unei decizii. Aşa noţiunea implică nenumărate judecăţi, şimo judecată, poate fi concluzia explicită a unor raţionamente. Prin raţionament înţelegem aceea formă de gândire în care pornind de la una sau mai multe judecăţi, obţinem o altă judecată. După cu ştim raţiunea este constituită din principiile bine cunoscute ale gândirii; principiul identităţii, al noncontradicţiei, al tetului exclus, şi al raţiunii suficiente.

 

Genurile publicistice ale unui cotidian nu trebuie confundate cu genurile literare, deşi se folosesc  la multe dintre ele nume comune. În timp ce la baza genurilor literare se găseşte multă fantezie ( eventual în jurul unui sâmbure de adevăr ), genurile publicistice nu prezintă decât realitatea pură, a faptelor şi ideilor unor indivizi cunoscuţi, adică descriu realitatea concretă a vieţii, aşa cum se desfăşoară ea, în cursul ei firesc de zi cu zi.

Imi amintesc că într-un an,  Premiul  Pulizer pentru presă a fost acordat unei reporteriţe care publicase o sumedenie de reportaje de senzaţie, cutremurătoare prin realismul lor crud, despre un mic drogat, căruia I se dădea numele şi prenumele. Ţinând cont de ecoul stârnitîn rândul opiniei publice americane şi de măiestria publicistică a reporteriţei, juriul i-a acordat marele premiu. La puţin timp după ce i-a fost acordat premiul , a trebuit returnat, deoarece s-a aflat că acel mic drogat nu a existat în realitate, el fiind inventat.

Nu trebuie să uitam că ziaristica este viaţa….  Ea nu admite folosirea imaginaţiei în practicarea ei. Cine vrea să-şi pună fantezia în operă se îndreaptă spre literatură, în nici un caz spre ziaristică.

Un ziarist adevărat nu-şi va prezenta niciodată interlocuitorul descriind ce crede el că    l-ar trece acestuia prin cap, ci numai ce a aflat din gura acestuia, fară a-I trunchia spusele sau a le scoate din context.

Ştirile care îngrijorează un mare număr de oameni se vor deplasa mai rapid şi mai departe în cadrul unei populaţii, indiferent de sursa care le prezintă, decât relatările cu o natură emoţională mică. În fiecare dimineaţă, ziarele  servesc publicului lor conversaţia din timpul zilei, similitudinea crescândă a conversaţiilor simultane intr-un spaţiu geografic din ce în ce mai vast.

Presa îşi justifică difuzarea informaţiilor prin faptul că ea serveşte necesităţole cetăţenilor într-o democraţie, punând la dispoziţia acestora  informaţii precise  în legătură cu ceea ce se întâmplă în realitate. Din această cauză se presupune ca aceasta ar sta la baza luării unei decizii inteligente care să conducă la o guvernare mai buna şi aşa mai departe.

 

 

A avea un ziar în casă nu este numai un semn elementar al culturii, ci o necesitate cetăţenească vitală.Cititorii unui ziar trebuie să fie principalii sponsori, iar colectivul redacţional să meargă pe principiul ,, noi scriem pentru dumneavoastră ”. Azi consumatoeul de presă este pus la greaua încercare în faţa tarabei nefiind decis care cotidian sa îl cumpere, pentru ca degetele de la ambele mâini nu îi ajung pentru numararea lor a celor cunoscute în industrie drept serioase. Fiecare cotidian separat trebuie să-şi construiască atent imaginea pe care o promovează. Colectivul redacţional trebuie să gasească soluţii şi mesajul potrivit pentru a poziţiona pe primul loc acel ziar pe termen lung. Promovarea se face şi prin emisiunile de televiziune ,, Revista presei  ”. Aceasta febră a comunicării se poate traduce prin studii de piaţă, prin tirajul vândut .

Dovezile disponibile arată că cel mai mare efect se obţinecând mesajele mass media care pledează în favoarea inovaţieisau a schimbării de atitudine sunt cuplate cu discuţii în grupuri mici. Forumurile mass media servescpentru a scoate în relief impactul mesajelor orientate spre schimbare prin reducerea posibilităţii expunerii selective şi a percepţiei  selective.

 

Cititorul este pus intr-o mare dilemă şi de aici din faţa tarabei de ziare începe partea haioasă.

 Misiunea cititorului este grea nu numai în faţa tarabei ci şi în fata televizorului cât şi a radioului. Mintea lui a devenit un câmp de luptă. Pe cine să ţină minte şi pe cine să cumpere ?

Aici intervine atitudinea ziariştilor , deontologia profesională , de a retranscrie realitatea cât mai aproape de substanţa ei veridică, atunci consumatorul a ,,cucerit Everestul’’, adică a găsit cotidianul care răspunde cerintelor lui şi scapă de această dilemă.

Lecturarea unui articol din ziar prefigurază un tip de aşteptare, ca lucrurile să evolueze într-un anumit fel.. Gestul cititorului atunci când cumpără un ziar traduce un anumit tip de curiozitate: să văd ce s-a mai întâmplat. Cititorul cumpără ziarul pentru că este interesat de ceva. Are alt tip de curiozitate : să văd ce s-a mai întâmplat cu,  sau ce s-a întâmplat în situaţia x . Într-un fel sau altul, cititorul devine parte a acelei evoluţii: întreabă şi se întrabă, construieşte propriile explicaţii, se integrează,chiar dacă numai sufleteşte, unei evoluţii. Publicul reprezintă o creaţie modernă, pentru că existenţa sa  este legată de presă şi activitatea acesteia. Ne punem intrebarea ,, Care este puterea publicului? Puterea publicului constă în puterea de a influenţa opinia publică, iar aceasta la rândul ei, inrâureşte deciziile intr-un domeniu sau altul.

Cu cât mergem mai mult în trecut, cu atât opinia locală este mai dominantă. Naţionalizarea puţin câte puţin şi internaţionalizarea chiar din ce în ce mai mult a spiritului public a fost opera jurnalismului.

Înainte de afirmarea presei, parlamentele erau o aglomerare de interese locale, o alăturare de opinii eterogene. Presa a omogeniyat deopotrivă parlamentele, structurându-le drept organisme care se raportează la probleme de adevarat interes naţional. Putem afirma că presa a lucrat fără să ştie la crearea numărului şi la diminuarea celei a creierului, dacă nu şi a inteligenţei.

 

Ca orice ziar care se respectă, trebuie să aibă programe de marketing, care să descopere că un anume format şi continutul articolelor si materilelor prezentate , se vinde mai bine, sau că publicul ţintă a început să treacă cu vederea cotidianul şi ar fi bine să se facă o campanie publicitară prin care să reamintescă consumatorilor despre acel ziar sau să îi spunem podus, sau este văzut ca fiind învechit şi că are nevoie de o schimbare de imagine. Fiecare din aceste programe de marketing  ar putea şi necesită o campanie adecvată de publicitate, de la o campanie ieftină până la cea mai scumpă campanie televizată.

 Campania prin intermediul televiziunii nu este neapărat cea mai bună pentru că este mai scumpă, ci pentru că are un public mai larg ; fiecare ziar  prin programul de marketing necesită o reclmă potrivită pentru misiunea sa, pentru mesajul şi publicul său tintă.

Programele de marketing se construiesc în funcţie de acest public ţintă ; oamenii cărora le este vândut produsul baza unei campanii bune este rezultatul de înţelegere a două elemente esenţiale ale acestui public ţintă ; cine sunt ? şi cum cumpără ?

Majoritatea campaniilor de marketing se vor baza pe o analiză bine delimitată despre publicul ţintă, public care poate fi împărţit pe categorii de vârstă , venituri, locaţie geografică, sectoarele de activitate, etc. Reclamele ajută programele de marketing datorită unei parţi bine definită din publicul ţintă, parte denumită audienţă. De fiecare dată când un membru al publicului ţintă intră în contact cu reclama, se spune că acesta din urmă, va lăsa o amprentă şi se va imprima în mintea unui oarecare individ. Unele reclame trebuie văzute de mai multe ori înainte ca individul din publicul tintă să îşi poată aminti de ea. Cel care face publicitate este atent la posibila audienţă  a publicaţiei  – aproprierea publicului ţintă. Multe reviste obţin cel mai mare număr de cititori şi îi pot clasifica pe aceştia în grupuri demografice şi socio – economice, prin factori de vârstă, sex, venituri, etc.

În multe cazuri – cum este cazul ziarelor pe bază de abonament – este posibil să se stie cu exactitate care este audienţa.

Influenţa nu trebuie să expună reclama către publicul ţintă, ci să şi îl afecteze , trebuie să ofere publicului informaţii pe care acesta se poate baza ; să îi ofere intrigi care să ridice întrebări ; să se asigure că consumatorul îşi va aduce aminte numele ziarului.

O imagine bună are o influenţă covârşitoareasupra reuşitei ; versus o imagine negativă afectează , uneori de o manieră incredibilă succesul. Cel mai bun exemplu este al firmei Krupp, care după cel de al doilea război mondial era asociat cu armament – distrugere, duşman – moarte. Dar după nenumărate conferinţe de presa in mai multe state şi totodată cu schimbarea profilului a obţinut succesul scontat.

 

 Pe lângă audiovizual, presa scrisă este parte a celor mai active sisteme de manipulare a opiniei publice – reprezintă o armă hibridă , sub raportul potenţialului de informare.  Potrivit lui Ion Bucheru , presa scrisă , foloseşte următoarele tehnici pentru dezinformare :

–    selectarea ştirilor – criteriile de selectare aparţin celor care au deja o anumită influenţă în structurile sociale şi o vor face în funcţie de anumite interese.

–          orientarea ştirilor – prin emiterea unor componente ale mesajului iniţial.

–        plasarea ştirilor – pagina pe care o ştire contribuie la aducerea acesteia în atenţia opiniei publice sau la aruncarea ei în anonimat.

–        influenţarea prin titluri , selecţia fotografiilor şi explicaţiile care le însoţescpot afecta semnificativ atitudinea publicului.

–        editorialul – prin orientarea inerentă editorialistului, poate contribui nu numai la afirmarea personalităţii, ci şi la transformarea ei în lider de opinie al publicului care împărtăşeşte punctul de vedere al editorialistului respectiv.

           –  producerea şi difuzarea informaţiilor tendenţioase prin :

  • dozajul savant de jumătăţi de adevăr cu jumătăţi de minciună                       ( primele determină mai uşor acceptarea celorlalte );
  • prezentarea unui contra – adevăr neverificabil din cauza lipsei de martori ;

 

  • valorificarea faptului întâmplător în detrimentul esenţialului , estompat în mod savant ;
  • reminiscenţe falsesau comparaţii nejustificate ;
  • citate aproximative sau truncheate ;
  • exagerarea apocaliptică a unui fapt accesoriu şi fără importanţă în numele unor principii morale ;
  • slăbirea adevărului printr-o prezentare sarcastică sau persiflatoare ;
  • etichetarea interlocuitorului, atribuindu-i o pretinsă aparenţă la un anumit sistem de idei, ce poate fi respin mai uşor decât discutarea în detaliu a argumentelor  veritabile prezentate.

Pentru a îndepărta publicul de la conţinutul unor mesaje, sursele concurente sau adverse lansează, de obicei, mesaje mai accesibile, de pe poziţia propriilor lor interese, simultan cu mesaje prea complexe , de pe poziţii adverse pentru a nu putea fi decodate.

Plecând de la faptul că în fiecare grup există diferenţe între indivizi din punct de vedere al comunicării , o dezinformare eficientăprezintă drept valori sociale fundamentale fie valori care-i sunt favorabile sursei, fie cele marginale în raport cu interesele publicului căruia I se adresează. În acest mod , comunitatea este deturnată de la preocupările sale majore, valorile sociale fundamentale sunt neglijate , iar omogenitatea respectivei comunităţi scade. În acest mod , putem vorbi despre un nou tip de dezinformare.

În acest suflet colectiv aptitudinile intelectuale ale oamenilor se sterg, individualitatea dispare. Eterogenul se confundă în omogen, însuşirile inconştiente domină, fiinţa unică respectivănefiind capabilă de acte care reclamă o inteligenţă superioară ( mineriadele din Bucureşti din anii 1990 şi 1991 au constituit , fiecare, o astfel de fiinţă unică ). Astfel grupurile nu cumulează inteligenţa , ci mediocritatea. Individul într-o mulţime primeşte, graţie numărului, sentimentul unei puteri invinibile , ce-i permite să nu  cedeze unor insistenţe pe care, izolat fiind, ar fi fost nevoit să şi le înfrâneze. Mulţimea fiind anonimă şi prin urmare, lipsită de răspundere, sentimentul responsabilităţii, care produce întodeauna reţineri la indivizi, dispare.Mulţimile sunt adesea criminale, dar şi adesea eroice, pot fi facute uşor să se lase ucise pentru triumful unei credinţe sau al unei idei, le poate fi insuflat entuziasmul pentru glorie, onoare, pot fi antrenate în luptă, aproape fară hrană şi anume….spre aş apăra pământul strămoşesc. Mulţimile sunt impulsive , au o anumită mobilitate şi iritabilitate. Pot trăi succesiv gama celor mai contradictorii sentimente. Acele multimi care vor cu frenezie un lucru nu sunt stabile, nu-l vor pe o perioadă îndelungată.

 

 

 

Reporterii sunt eroii jurnalismului. Rolul lor este să descopere. Sunt primii care ajung la locul producerii evenimentului, bat la uşile închise, adesea asumându-şi riscuri pentru a descoperii adevărul. Dacă nu ei atunci cine să o facă ?

Nu au decât o singură alternativă ; să accepte veriunea oficială, aceea pe care oamenii de afaceri, birocraţii şi politicienii o aleg pentru a fi difuzată.

Dar ca orice om şi reporterii au defecte, pentru că sunt şi ei oameni şi sunt supuşi greşelilor.

Dacă îi luăm în ansamblu, au o reputaşie mai proastă decît cei care lucrează în anumite domenii ; deoarece o mare parte dintre ei au obiceiul de a exagera, a simplifica, şi a distorsiona adevărul, o parte din breslă  a ajuns să fie asociată cu lipsa intenţionată de onestitate.

Mai există şi alti jurnalişti, din presa locală, a căror sarcină nu presupune nimic mai eroic sau mai glorios decât descoperirea celor mai complete versiuni de evenimente din zona lor  de activitate.

 

Toţi reporterii valorosi au ceva in comun. Esenţa acesteia constă în primul rând, în punerea sub semnul întrebării şi deci în :

–          descoperirea si publicarea unor informaţii care să elimine zvonurile şi speculaţiile;

–         rezistenţa la controlul guvernamental sau eludarea sa ;

–         informarea persoanelor cu drept de vot ;

–         subminarea  celor a căror autoritate se bazează pe lipsa de informare a publicului ;

–         examinarea eficienţei sau ineficienţei guvernelor şi a tuturor persoanelor publice;

–         examinarea firmelor, a modului în care sunt trataţi angajaţii, clienţii acestora şi calitatea produselor;

–          alinarea suferinţei victimelor şi demascarea vinovaţiilor, oferind posibilitatea celor care nu se pot face auziţi la un mijloc de exprimare ;

–          reflectarea imaginii societăţii , cu virtuţiile şi viciile ei ;

–          garantarea faptului că se va face dreptate, că vor fi intreprinse investigaţii şi că sevor lua măsurile de rigoare;

 

Am enumerat mai sus o multitudine de scopuri, dar atingerea lor zilnică este o sarcină dificilă. Ideea celor din afara jurnalisticii că un reporter trebuie să stie scrie bine nu acoperă nici măcar jumătate din cerinţele meseriei . Calităţile literare reprezintă doar unul din aspectele meseriei, dar nu întruchipează componenta predominantă. Cel mai important echipament al reporterului pe care îl poartă cu sine sunt ideile şi atitudinile. Unele sunt instictive, altele se învaţă în sala de curs, dar cele mai multe sunt însuşite în ani de zile , odată  cu experienţa, prin documentarea şi redactarea  a sute si sute de articole.  Pe lângă multe simţuri pe care trebuie să le aibă un reporte este şi simţul dezvoltat al ştirii. Întrebarea firească este ,, de ce ar avea nevoie de acest lucru un reporter?’’ Răspunsul este urmatorul – din trei motive şi anume :

  1. 1.                        In sensul pozitiv al cunoaşterii a ceea ce constituie un subiect bun al capacităţii de a descoperii esenţialul într-o mulţime de nimicuri.
  2. 2.                        În sensul negativ al condiţiei de a nu irosi timpul publicaţiei cu unele subiecte fără valoare jurnalistică.
  3. 3.                         Dacă nu avem simţul ştirii, sau dacă îl avem , nu îl folosim , vom pierde unele subiecte şi ne vom face de râs.

 

Reporterul care a primit ştirea trebuie sa aibă o puternică pasiune pentru precizie. Precizia înseamnă trei lucruri şi anume  :

    1.          Notarea cu acurateţe şi înregistrarea a tot ce spun oamenii.

  1. 2.                     Trebuie avut grijă ca, oricât de exacte sunt paragrafele articolului, întregul să reflectecaracterul şi atmosfera reale ale situaţiei sau al evenimentului.
  2. 3.                              Nu trebuie căzut în păcatul  periculos, dar foarte răspândit de a spune     ,, Ei bine, dacă s-a întâmplat asta s-a întamplat cealaltă, înseamnă că şi al treile fapt este adevărat’’. Singurul deziderat este publicarea articolelor. Nu este bine să faci presupuneri (pentru că sunt şanse să fie adevărate–din acest motiv este periculos să le facem ), ci trebuie scris numai despre ceea ce ştim.

Oricât de ignorat am putea fi într-o anumită problemă , dacă nu stim trebuie întrebat, iar dacă nu înţelegem trebuie cerută o explicaţie. Nu trebuie să ne fie teamă că se va râde de noi. Reporterii cu adevărat proşti sunt cei care se prefac că ştiu, stau şi dau din cap tot timpul unui interviu pe care îl înţeleg doar parţial, apoi dacă  încearcă să scrie articolul constată că nu sunt în stare.

O atitudine generală esenţială pentru reporteri şi pentru toţi jurnaliştii este suspiciunea faţă de toate sursele . Se nasc întrebări cum ar fi  : ,, De ce îmi spune acest lucru ? Care este motivaţia sa ? Este cu adevărat într-o poziţie care să-i permită şi să ştie ceea ce pretinde că ştie ? ‘’ Cu două decenii în urmă, sursele normale dintr-un oraş de mărime medieaveau posibil de – a face cu câteva ziare, un post de radio şi un post de televiziune. În prezent , numărul de mijloace de informare a crescut atât de mult, încât orice sursă oficială locală trebuie să ofere informaţiipentru aproximativ două ziare, mai multe publicaţii gratuite, o revistă locală specializată pe informaţii din domeniul afacerilor, poate două posturi de radio, unul de televiziune, trei canale de televiyiune prin cablu şi un număr de crescând de pagini web consacrate ştirilor sau comunităţii.

Această dezvoltare a accelărat tendinţa instituţiilor oficiale de a lăsa relaţiile cu presa pe seama unor profesionişti. De asemenea, a însemnat creşterea numărului de jurnalişti aflaşi în căutare de informaţii, acolo unde odinioară îi puteai număra pe degete. Majoritatea relaţiilor cu sursele sunt tranzacţiidirecte,rutinate, din care ambele părţi au de câştigat, există momente în care luăm parte la un joc al inteligenţei extrem de competitiv, alături de surse, pentru a ne asigura va ajungecea mai completă şi cu impact mai mare, şi nu cea pe care o preferăele. Înainte de a analiza particularităţile relaţiilor cu sursele oficiale , tehnicile de management ale ştirilor, sursele discutabile, precum şi alte riscuri.

Dacă procedăm astfel înseamnă a păcalii oamenii şi este şi lipsit de onestitate, dar şi riscant. Adesea, oamenii vorbesc foarte deschis, până ce îşi dau seama că suntem jurnalişti, după care devin mai defensivi şi încep să filtreze informaţiile. Aceasta se datorează faptului că vrea să-şi asume o anumită responsabilitate faţă de calitatea acestor fapte.

Jurnalistul seamănă foarte mult cu viaţa reală. De aici derivă un adevăr fundamental, conform căruia, dacă vrem ca sursele să ne ajute, o atitudine prietenoasă, onestă şi plină de farplay dă mai multe rezultate decât hărţuirea , înşelătoria sau intimidarea. Cel mai important este să dăm dovadă de fairplay. Dacă sursele sunt criticate sau acuzate că au făcut ceva rau , trebuie să le acordam timpul necesar pentru a da explicaţii. Zece minute înainte de închiderea ediţiei.

Sursele oficiale sunt autorizate să ofere informaţii – începând cu proprietarul magazinului de la colţul străzii, care comentează cum merg afacerile şi până la purtătorul de cuvânt al                primului – ministru, ce face o oarecare declaraţie.  Ele sunt extrem de variate , de la cele vor să ne ajute la cele reticente, de la cele experte la cele total lisite de competenţă. În ceea ce priveşte relaţiile cu reprezentanţii departamentelor de presă şi de relaţii cu publicul, ,, autorizat’’ nu înseamnă întodeauna ,,bine informat’’. Unii ştiu multe despre organizaţiile din care fac parte şi pot răspunde la întrebări detaliate. Alţii sunt simpli intermediari, care comunică întrebările persoanei oficiale în masură să răspundăşi apoi transmit răspunsul, cu o inevitabilă lipsă de spontaneitate şi fără de a ne mai acorda şansa de a pune  alte întrebări. Din acest punct de vedere trebuie menţinute relaţii cu funcţionarii oficiali care pot oferi direct, fără intermedierea unui purtător de cuvânt.

 

În jurnalism, celebritatea este o recompensă, nu un scop în sine. Ea nu poate fi premeditată,ci, în cel mai bun caz,dorită. Dacă vrei să ajungi celebru ca ziarist trebuie să te contopeşti cu stilul tău, să fi unicat în tot ceea ce scri, să te identifici prin textul scris.

Textul este o structură ierarhică în care elementele se dispundupă o schemă precisă , lăsându-i autorului libertatea unor opţiuni. Când face cea mai bunăalegere intr-un context dat, autorul se impune în ochii cititoruluica o personalitate competentă, credibilă, a cărei voce merită să fie luată în semă.

 

   Introducere

    Propoziţia – teză – ideea centrală a textului, scopul, direcţia de desvoltare a textului

   Cuprins

    paragraf 1 :    idee   principală

–          Propoziţia – teză a paragrafului

–          Dezvoltarea tezei

–          Concluzii

Paragraf 2:     idee principală

–          – Propoziţia – teză a paragrafului

–          Dezvoltarea tezei

–          Concluzii

Paragraf 3:     idee principală

–          Propoziţia – teză a paragrafului

–          Dezvoltarea tezei

–          Concluzii

Etc.

Încheiere

Concluzii

 

Această structură abstractă capătă existenţa concretă prin intermediul frazelor şi al propoziţiilor, prin intermediul cuvintelor. Gramatica limbii îi oferp autorului un spaţiu de combinare a acestor unităţi în limitele corectitudinii, dar îi oferă şi libertatea alegerii în scopul originalităţii, al obţinerii unor efecte stilistice. Când concepem untext , trebuie avut în vedere exigenţele celor care îl vor citi. Sistemul lor de lectură se bazează pe o serie de aăteptăriprivind structura textului.

*             În  itroducere, cititorul se aşteaptă să gasească încadrarea şi situarea subiectului în context, prezentarea problemei ce va fi dezbătută, anunţarea planului.

  • În cuprins , cititorul aşteaptă ca ideile să fie riguros exprimate , să aoibă coerenţă, să exprime un echilibru al părţilor, raţionamentele să fie clare , exemplele – relevante, trecerile de la o idee la alta să fie bine marcate.
  • În încheiere , cititorul se aşteaptă să găsească sintetizată ideea articolului, evidentiază concordanţa dinte problema anunţată la început şi rezolvarea propusă, să I se prezinte explicit sau să I se sugereze perspectivele deschise de noua abordare.
  • Paragrafele marchează ideile.

 

Autorul trebuie să fie atent atât la structura textului în ansamblu ( structura globală a textului ), cât şi la alegerea cuvintelor , pentru a le combina în propoziţii corecte , clare , elegante , care să facă mesajul uşor de receptatde către cititor ( structura locală a textului ). Modul în care autorul foloseşte cuvintele afectează percepţia textului de către cititori. În ochii publicului, autorul îşi construieşte imaginea prin cuvinte. Cuvintele pot lucra favoarea sau în defavoarea  sa.   În text autorul se defineşte prin stil.

După parerea mea calităţile stilului sunt :

–          proprietatea – cuvintele trebuie folosite corect;

–          claritatea  – rezultă din claritatea ideilor şi din claritatea limbajului;

–          varietatea – propoziţiile şi frazele să fie de lungime variată;

–        eficienţa – se masoară prin puterea autorului de a-şi face cititorul să înţeleagă cât mai repede şi cât mai exact ideea pe care a dorit să i-o transmită printr-un text, o frază, o propoziţie;

–       euforia  – se vorbeşte în general, în legătură cu textele orale;acestea sună bine atunci când au un efect plăcut asupra ascultătorului.

–        naturaleţea  – este natural când respectă rigorile disciplinei fără a recurge la şabloane,când pendulează între generalizările teoretice abstracte şi reglementările clare, cu putere de evocare şi de convingere, când se citeşte uşor, fără a necesita un effort suplimentar de concentrare şi fărp a-l obliga pe cititor să se oprească la fiecare frază, concetrându-se să înţeleagă în ce ,,limbă este ‘’, să înţeleagă ceva simplu ,, spus adânc’’;

–       expresivitatea – nu înseamnă a înota printre figuri de stil extraseîn caietul de ,,cuvinte frumoase’’ din Sadoveanu,Eminescu sau Arghezii;

–          eleganţa ;

–    originalitatea – se vorbeşte în general cu referire la autorii de literatură artistică. Acolo se invocă intenţia estetică a autorului  original. În limitele respectării unor reguli, limba permite un număr foarte mare de combinaţii. Sarcina autorului este aceea de a descoperi combinaţia particulară care vorbeşte cel mai bine despre el. Stilul autorului este original atuncicând prezintă următoarele caracteristici : creativitate, forţă de evocare, personalizare.

Creativitatea se reflectă în noutatea ideilor , a punctelor de vedere , a limbajului. Nu trebuie folosite clişee verbale.  In privinţa limbajului nu trebuie imitaţi alţi autori, nu trebuie folosite fraze prefabricate. Stilul este omul : sofisticat, echilibrat sau simplist.

 Forţa de evocare decurge din puterea textului de a capta emoţia / raţionalitatea celui care scrie , de a transmite cititorilor şi de a determina reacţii similare. Exemplele bine alese şi inteligent prezentate , naraţiunile inspirate, demonstraţia clară, fără fisuri, sunt mijloace de a-l face pe celălalt să perceapă lumea ca mine.

Pesonalizarea constă în capacitate textului de a vorbi despre autorul său prin experienţele proprii pe care le evocă, prin implicarea în text , prin impunerea vocii autorului, distinctă de alte voci. Cititorii sunt interesati să cunoască experienţele altora , pentru a avea puncte de reper, modele pe care să le urmeze sau să le respingă, idealuri.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: