Gheorghe Lazăr

Crâmpeie din viaţa sa 

Gheorghe Lazăr a fost un pedagog, teolog și inginer român şi este considerat fondatorul învățământului în limba națională din Țara Românească. Născut la Avrig în judeţul Sibiu la o dată[1] care nu este suficient de clară, dintr-o familie de ţărani liberi;[2] fiind cel mai mic dintre cei şase copii ai familiei.

În unele lucrări se prezintă că Lazăr ar fi fost ajutat de baronul Samuel Bruckenthal; afirmaţei dovedită falsă deoarece baronul  a decedat în anul 1803, iar dacă ar fi dispus de mijloace financiare pe timpul desăvârşirii studiilor ar fi locuit la internat.

 Copilăria o petrece în satul natal şi tot aici ia primele contacte cu şcoala, avându-l ca învăţător pe scriitorul Ioan Barac;[3]după care urmează mai multe cursuri[4] la Sibiu[5] şi Cluj.[6]

După  documentele lăsate de I. Mateiu, Gheorghe Lazăr, la Cluj, termină cursul de gramatică,[7] fiind printre primii la învăţătură;[8] iar în clasa a doua a liceului obţine nota maximă. În timpul studiilor de la Cluj, Gheorghe Lazăr se gândea mai departe, dorea să meargă să înveţe la Viena, dar posibilităţile financiare ale familiei nu puteau susţine această idee a lui  ci avea nevoie de o bursă de studii.

Dorinţa lui de studiu la Viena este pusă în practică în anul 1806, când Episcopia Ortodoxă[9] din Sibiu îi acordă bursa. În schimbul studiilor la Viena, Gheorghe Lazăr  se obliga, la înapoiere, să contribuie la instruirea candidaţiilor în preoţie.

În perioada 1806 – 1809, studiază la Viena, dreptul şi teologia; păstrând de la unii profesori notele de curs şi cărţile altora. Ce trebuie să reţinem căci tânărul Lazăr nu se opreşte doar asupra teologiei şi nu rămâne prizionierul ei, ci se dedică şi altor lumi cum ar fi lumea ideilor politice, culturale, filozofice, ştiinţifice ale vremurilor sale. Va studia filozofia, istoria şi în special ştiinţele fizico-matematice;[10] ştiinţe ce vor deveni folositoare neamului românesc.

În perioada studiilor la Viena, se ocupă de traducerea şi elaborarea unor lucrări în limba română;[11] astfel că în perioada 1808 – 1811 traduce câteva cărţi cu conţinut educativ, dintre care amintim:

  • învăţăturile morale a lui Gottlieb Ehrenweich;
  • o mică istorie morală a împăratului Octavian şi a soţiei sale;
  • o geografie matematică pentru copii;
  • o istorie al lui Johann Moritz şi a copiilor săi;
  • învăţătura ortodoxă a mitropolitului Platon din Twer, educatorul marelui duce al Rusiei;
  • un tratat de petagogie.

Toate aceste lucrări au rămas în manuscris, doar lucrarea ,,Versuri de laudă în limba daco-românească la logodirea preaânaltului împărat, stăpân şi taică, Frantz, cu Ludovica preaânălţata, milostiva împărăteasă, stăpâna şi maica noastră[12]’’. Despre activitatea sa la Viena se vorbeşte şi în raportul cancelariei din 11 ianuarie 1811, unde se precizaează că Lazăr şi-a continuat studiile, a tradus mai multe cărţi în limba română şi că a început traducerea pedagogiei. Despre activitatea lui Lazăr s-a interesat şi ministrul Atzél, care sublinia că: ,, Lazăr a folosit bine timpul la Viena în vederea unei pregătiri temeinice[13]’’. Dinn unele documente reiese faptul că după terminarea studiilor la Viena, Lazăr obţine titlul de doctor, iar în unele el este membru al Societăţii filologice din Halle[14]. După ce petrece la Viena 3 ani, Gheorghe Lazăr pleacă la Carlowitz, pentru completarea studiilor de dogmă şi liturgică ortodoxă.

După terminarea studiilor la Viena este numit profesor la Sibiu, post din care a fost înlăturat deoarece a fost bănuit de idei politice revoluţionare.[15] Greutăţile prin care trece nu le mai descriem aici dar amintim faptul că episcopul îi făcea viaţa grea, fapt ce îl determină să plece la Braşov. Episcopul reclamă guvernului părăsirea postului de către Lazăr; iar primarul Braşovului va primi ordin guvernamental pentru a-l trimite sub paza unui comisar la Sibiu.

Lazăr era procupat să introducă noul, nou pe care îl cunoscuse prin contactul cu trupele franceze din Viena, dar în Sibiu domnea o atmosferă de inerţie, ca pe întreg teritoriul imperiului; dorea să dea o învăţătură aleasă elevilor săi; într-o perioadă când reacţiunea europeană îşi aduna forţele pentru sugrumarea libertăţilor câştigate de popoare, iar episcopul dorea doar preoţi care să ducă poporul unde dorea stăpânirea. Este primul profesor care le vorbeşte elevilor despre libertate, despre rolul învăţăturii în formarea şi educarea omului; este omulcare nu este instrumentul docil al episcopului Moga şi nici un şurub  folositor al statului feudal habsburgic.

Având în vedere faptul cădorea să aducă un suflu nou în învăţământul românesc, fapt ce era era considerat o abatere de la regulile de convieţuire socială după părerea episcopului şi a  agenţilor poliţiei politice imperiale este destituit din acest post, dar în plus nici nu este acceptat profesor la Cernăuţi.[16]

Încă de pe băncile şcolilor din Viena, Gheorghe Lazăr, ceruse de mai multe ori ca după terminarea studiilor să i se deie o slujbă prin care să ajungă de folos valahilor;[17]rămânând în Sibiu nu putea realiza ce îşi propusese – redeşteptarea conştiinţei naţionale a românilor şi cum altfel se putea face decât prin cultură?

Pentru a pune în practică ideile sale îi trebuia un teritoriu unde să nu fie vânat de poliţia secretă a împăratului, un loc unde să poată gândi în linişte; iar cel mai potrivit ar fi Ţara Românească. Pe perioada şederii la Braşov, Lazăr a cunoscuto pe Ecaterina Bărcănescu, fiind profesorul copiilor acesteia şi va trece cu ea în Ţara Românească. În familia acestei boieroaice cunoaşte o seamă de oameni care se ocupau de organizarea şcolilor din ţară. Locul unde îşi ţinea lecţiile nu era departe de biserica Sfântul Sava, biserică ce va deveni izvor de ştiinţă şi lumină pentru neamul românesc[18].

Într-o lucrare dedicată lui Gheorghe Lazăr,  Gheorghe Pârnuţă spunea:,,Gheorghe Lazăr n-a plecat la Buda sau la Viena, unde cunoscuse profesori şi-şi creease legături, nu a făcut tranzacţii cu duşmanii milenari ai neamului, spre a-şi asigura o existenţă liniştită, ci trece în capitala Ţării Româneşti, simţind că are de îndeplinit o misiune înaltă, patriotică’’.

Adevarat a grăit autorul pentru că la valoarea sa, la cunoştiinţele şi pregătirea pe care o avea putea foarte uşor să îşi găsească o slujbă  în administraţia de stat, ducând o viaţă frumoasă, fără griji, făcând pe profesorul de limbi străine pentru odraslale boierilor din Bucureşti, făcând pe topograful, slujbe foarte bine plătite în acea vreme, dar el a ales calea de deşteptare a naţiunii române.

La sosirea  în București cea mai  cunoscută școală era cea de la Sfântul Sava, organizată ca academie de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, fiind încadrată cu dascăli vestiți, având în dotare o bibliotecă; impunându-se ca un centru intellectual al lumii balcanice atât prin superioritatea de organizare și profesorilor ei, dar și prin sprijinul acordat de către domnitorii Țării Românești. Scoala de la Sfântul Sava a contribuit la dezvoltarea conștiinței naționale și idealurile luptei de eliberare națională a popoarelor asuprite din Peninsula Balcannică.[19] Începând cu anul 1816, se introduce un nou curs, știința dreptului, predate de marele culcer Nestor.[20] De menționat este faptul că numărul elevilor care frecventau această școală era în creștere, veneau din toată regiunea balcanică.[21] La fel de cunoscute în București erau și școlile slavo-române de la Sf. Gheorghe–Vechi și de la Colțea: La școala de la Colțea învățau mulți tineri[22] veniți din Transilvania fără a fi supuși taxelor.

Pe lângă școlile amintite mai sus în Țara Românească mai existau școli și în alte orașe astfel:

  • școala de la Târgoviște cu trei dascăli unul pentru limba română, unul pentru limba greacă și unul pentru cântări.
  • școala Ionașcu de la Slatina;[23]
  • școala de la Schitul Buliga lângă Pitești[24]
  • școli pentru pregătirea preoților la  Râmnicu Vâlcea și la Buzău;
  • școli existente la acea dată mai erau la Tg. Jiu; Craiovă, Caracal, Rușii de Vede, Câmpulung, Ploiești;
  • alte școli au existat și în mediul rural aproape în toate județele țării.

Din cele prezentate mai sus ruzultă că la data sosiriilui Gheorghe Lazăr în București, în Țara Românească erau preocupări pentru învățătură, dar lipsea o școală superioară în limba patriei pentru cultivarea acesteia, lucru pe care îl va înființa marele om.

După trei ani de la sosirea în București (1816), Gheorghe Lazăr,  deschide școala[25] care îi poartă numele, și așa cum precizează și Aron Densușianu în lucrarea ,,Istoria limbii și literaturii române” că ,,…Lazăr deschide providențiala școală”. Despre deschiderea școlii lui Gheorghe Lazăr mai precizează autori ca:

  •  G. Găvănescu în lucrarea ,,Din geniile neamului
  • V.A. Urechia în lucrarea ,,Istoria românilor
  • Paul P. Papadopol în lucrarea ,,Gheorghe Lazăr și opera sa
  • Nicolae Iorga în lucrarea ,,Cel dintâi învățătorde ideal național Gh. Lazăr”, iar B.Paris Munteanu care a participat la deschiderea școlii lui Gheorghe Lazăr scrie o odă care glăsuia astfel:

,,Fraților simpatrioți

  Un veac nou ni s-a ivit

  Cu bune lumini spre toți,

  Științele au înforit

  Rostul cel mai mult ohtat

  Astăzi la tot  s-a ivit

  În faptă învederat.

  Tineri, bătrâni îndemnând,

  Patria s-o folosim,

  La izvor nou alergând

  Științe să dobândim.

  Pildꞌ-aveam pre Europei

  Astăzi s-au descoperit

  Un izvor prea minunat…”[26]

Din docmentele găsite în arhivele statului din București, reiese că eforii școlilor (Nectarie mitropolitul, Grigorie Ghica, Constantin Bălăceanu, Alexandru Mavrocordat și Iordache Golescu), au trimis domnitorului Ioan Gheorghe Caragea o anaforă prin care se cere înființarea școlii mai sus amintite. Tot în acest document se specifică că ,,…întocmirea unei școli românești încadrată cu ,,dascăli iscusiți” care să predea tinerilor, limba română, atât „cele bisericești”, cât și cele „filosoficești”, precum și în „celelalte limbi”. Tot din acest document aflăm și salariul[27] pe un an altânărului dascăl. Cert este că documentul întocmit de boierii efori a fost aprobat și întărit prin rezoluția domnească de la 24 martie 1818.[28]

Succesul lui Lazăr se datorează faptului că boierii din Țara Românească, erau interesați de învățătura pruncilor lor și nu numai, fapte ce le dovedesc documentele vremii gasite în arhive precum și strădania acestora de a găsi dascăli iscusiți. Este simplu de înțeles că eforii discutaseră cu Lazăr, îl cunoscuseră ca om dar mai importante erau planurile lui pentru viitorul națiunii.

Planul de organizare al școlii din Țara Românească cu predare a științelor în limba română era propus pentru prima dată în istoria[29] acestui neam, iar boierilor nu le venea să creadă că științele se pot preda și în limba natală. Lucrând practic pe teren cu elevii săi la măsurători, discutând cu boierii despre necesitatea înființării unei școli superioare românești, Lazăr îi convinge pe aceștia de importanța acestei școli pentru că reprezenta „binele public[30]. Lupta pentru formarea și dezvoltarea unei culture este tot mai puternic simțită în primii 20 de ani ai seolului al XIX-lea; iar legăturile culturale dintre cele trei țări românești deveniseră tot mai strânse; nu trebuie să omitem că se deyvoltă și relațiile economice și schimburile de mărfuri.

Un lucru foarte important este nevoia acută a statului de cadre pregătite; fapt demonstrate de creșterea producției agricole și cea a meșteșugurilor; iar aspirațiile pentru progress și libertate se făceau simțite. Din ce în ce mai mulți oameni luminați militau pentru dezvoltarea culturii naționale. Pentru realizarea acestor năzuințe era necesar organizarea unui învățământ superior în limba română.

Școala înființată de Lazăr avea patru trepte de învățământ, notate cu literele A,B,C,D.; fiecare literă avea următoarea specificație:

  1. Treapta cea mai de jos a învățământului pentru cei „slăbănogi” sau „de tot nedeprinși”; având următoarele specialități de deprins:
    1. Cunoașterea slovelor și slovinisirea cuviincioasă;
    2. Cunoașterea numerililor și întrebuințarea lor;
    3. Citirea desăvârșit;
    4. Scrisoarea cu ortografia, și de mai multe feluri;
    5. Catehismul, istoria vivlicească, Vechiul Testament și Noul Testament;
      1. Gramatica și aritmetica încâtva, precum și ,,alte științe mai mici folositoare pruncilor”.
        1.  După acestea vor trece la altă „tagmă” de învățături unde vor avea a asculta:
      2.       Gramatica desăvârșit cu sintacsu dimpreună;
      3.       Poetica cu mitologii și geografia globului pământesc;
      4. Retorica și Istoria neamului cu a patriei dimâpreună cu „alte științe” ce sunt de trebuință  spre înțelesul acestora.
        1. Cei mai de vârstă și deprinși la acestea toatevor avea de a auzi:
      5.  Artimetica cu toate părțile ei;
      6. Geografia ,,despre toată fața pământului” , așijderea cu toate părțile ei.
      7. Geometria teoreticească, trigonometria, algebra și altele.
      8. Geodezia sau initierea câmpului cu iconomia și arhitectura.
      9. Pentru această treaptă de învățământ erau prevăzute „cele mai înalte tagme filosoficești”, precum și „tagmele iuridicești sau nomica

Structura învățământului era următoarea:

  • cursul de gramatică care avea o durată de trei ani, fiecare an reprezentând câte o clasă (prima, secunda și tertia) unde se învăța cititul, scrisul, aritmetica, geometria, religia;
  • cursul de retorică numit și humanitar cu o durată de doi ani unde se învăța poetică și retorica;
  • cursul filozofic cu o durată de doi ani unde se învăța logica, algebra, fizica, arhitectura, istoria, chimia, mineralogia;
  • cursul academic de 2 ani, cu dreptul, filozofia, medicina, arhitectura, etc.

Realizarea unei şcoli superioare în limba română a fost unul din principalele obiective urmărite de Lazăr. Aceast obiectiv avea drept scop stopării înapoierii sociale şi asupririi naţionale dar şi pătrunderea în tainele ştiinţei la care se ajunsese în acea vreme. Lupta pentru răspândirea ştiinţei de carte în rândul maselor a fost unul din principiile de bază în activitatea sa.

În funcție de posibilitățile avute la acea vreme, Gheorghe Lazăr, întocmește planul de învățământ, după: profesorii pe care îi putea folosi; după necesitățile  stingente; un plan complet, cu toate treptele, de la clasele elementare la învățământul superior, împărțit în patru trepte de învățământ[31].  Cu acest plan, foarte bine gândit, verificat în Imperiul austro-ungar, Gheorghe Lazăr se impune societății românești a acelor timpuri. Această școală  este o instituție solidă, o instituție  unde se face educație și instrucție. Prin programul bine gândit el urmărea însușirea tuturor cunoștiințelor la un nivel înalt pe toate treptele învățământului; dar și lărgirea ariei de cunoștiințe; având domenii de studiu  mult mai variate față de ce se preda la acea vreme.

Prin introducerea în programa școlară a istoriei patriei, Lazăr va cultiva și dezvolta în rândul elevilor săi sentimentul patriotic al tânărului cetățean. Prin programul stabilit de Lazăr, școala are un pronunțat caracter practic, unii autori spun că ar fi un caracter realist.[32] Din punctul meu de vedere acest lucru demonstrează că dascălul nostru avea o seriasă pregătire, format în Cluj și Viena, cu profesori vestiți. Dar cel mai însemnat eveniment este data în care este cooptat de către ofițerii din armata[33] lui Napoleon pentru a servi acesteia ca topograf; dar și demontrația făcută banului Constantin Bălăceanu, întocmindui acestuia un plan al moșiei identic cu al unui inginer neamț; deci aceste puncte de vedere demonstrează că avea serioase cunoștiințe matematice și geografice.[34] Un alt eveniment din viața de inginer a lui Lazăr a fost fortificarea Cotrocenilor, la cererea lui Vladimirescu. Manualele de specialitate de trigonometrie întocmite de  Lazăr sunt studiate și azi. Despre acest lucru într-o lucrare a sa Ștefan Stoian spunea „….din punct de vedere al terminologiei matematice cartea prezintă un interes deosebit”.

Gheorghe Lazăr în școala sa a format ingineri români cum sunt: Grigore Pleșoianu, Vasile Urzescu, și alții, dar această școală nu a avut continuitate. Trebuie menționat faptul că școala înființată de Lazăr se baza pe multă practică[35] pentru că după cum s-a demonstrat de-a lungul timpului însușirea teoretică nu are nici o putere dacă nu se cunoaște modul de aplicare în practică. Ideea de studiere a științelor și o propaga în rândurile largi ale maselor populare din Țara Românească era că numai așa se poate învinge înapoierea economică și culturală a acestei țări.

Între cărțile din biblioteca lui Lazăr s-a găsit o carte tipărită în anul 1774[36] care avea ca subiect principal analiza de culturalizare a poporului urmărind-se realizarea a trei obiective: morala, virtutea și egalitatea tuturor. În carte se subliniază că ….„pentru a vorbi de morală și virtute într-un stat trebuie să existe, în primul rând, egalitate între membrii acelui stat”; aici sunt puse în prim plan problemele sociale dar și cele care țin de educație. Cărturarul ardelean dorea punerea lor în practică în Țara Românească, deoarece sunt idei social – politice, iar el a îmbrățișat cu multă ardoare ideile revoluționare ale epocii. A militat pentru cultura națională, pentru cultivarea dragostei de patrie, pentru formarea unor oameni care cunoștiințele acumulate la un nivel superior, să poată fi de folos societății. Cursurile ținute de el și de colegi de-ai săi au demonstrat că științele se pot preda și în limba română cu profesori români.

După unele documente aflăm că  la închiderea Academiei grecești[37]  și numai[38] toți tinerii s-au înscris la Sfântul Sava; dar înainte să se închidă elevii ambelor școli frecventau cursurile școlii înființate de Gheorghe Lazăr, cursuri care erau după părerea lor mai interesante[39]. Dintre elevii lui Lazăr, despre activitatea lui Heliade la școala de la Sfîntul Sava ne povestește că a fost cunoscută de Karl Marx[40] care nota într-un conspect: „…printre elevii lui Lazăr s-a remarcat Ion Heliade Rădulescu”. Despre numărul elevilor datele sunt inexacte, cert este că a avut la vremea aceea mulți datorită felului său de a preda și în special datorită punerii în practică a cunoștiințelor acumulate teoretic, acesta fiind unul din punctele forte al școlii lui Gheorghe Lazăr. La școala lui Gheorghe Lazăr au venit tineri din cele trei principate române; aici prelegerile profesorilor, discuțiile dintre ei despre originea comună, despre evenimentele istorice, despre limbă, despre obiceiuri, contribuie la dezvoltarea conștiinței naționale – acesta fiind unul din visurile lui Lazăr ce este pe cale de a se împlini; putem adăugă că la această școală era frecventată de elevi de ,,toată starea[41]” dar și din școlile mahalalelor, cei mai mulți fii de cojocari, croitori, cavafi, băieți de prăvălie[42]

Unul din elevii lui Gheorghe Lazăr de altă etnie decât cea română, Ludovic Gyulai, un personaj foarte bine cunoscut în literatura maghiară nota: „În predicile sale Lazăr, arăta că drepturile românilor din Transilvania sunt nesocotite de către Habsburgi, grofi și nemeși[43]. Pe perioada șederii la Sibiu, Lazăr a fost un aprig apărător al țăranilor.[44]

Trebuie să amintim faptul că o parte dintre boieri nu credeau în știința lui Lazăr, în capacitatea limbii române de a exprima științe înalte și de aceea susțineau școala grecească, datorită acestor idei preconcepute ale lor copii acestora frecventau școala grecească.

 Din rândurile elevilor de la școala lui Lazăr au fost trimiși în străinătate al studii, dar documentele găsite sunt confuze în privința acestora; unele prezintă că Eufrosin Poteca, Ion Pandele, Stamate, Costache Moroiu, și Simion Marcovici au fost trimiși în anul 1819,  alte documente[45]prezintă ca dată anul 1821, iar cele găsite în Arhivele Statului din București precizează că aceștia au fost trimiși în primăvara anului 1820.

Aceștia au plecat la studii în străinătateîn urma unei hotărâri obținute prin hrisov domnesc. Pentru a obține hrisovul domnesc, eforii școalelor: mitropolitul Dionisie, Grigore Ghica, Constantin Bălăceanu, Iordache Golescu și Iacovache Rizu, s-au adresat domnitorului Alexandru Nicolae Șuțu printr-o anaforă datată 17 februarie 1820, în care aceștia subliniau necesitatea de a trimite pe cei patru „ocenici români dintre cei mai destoinici” la școlile înalte de la Pisa, pentru a studia „meșteșugurile filosoficești” pe cheltuiala Eforiei școlilor. Tot prin documentul precizat mai sus tinerii erau aleși de către efori iar la plecarea din țară atât ei și părinții lor vor fi obligați de a semna un contract la „Casa școalelor cu chezășii vrednice” ca după terminarea studiilor să se reântoarcă în București și să fie „dascăli la școala elenicească și cea românească”, iar în caz contrar[46] vor înapoia sumele cheltuite cu dobânda aferentă. Documentul este aprobat la data de 10 martie 1820, sotindu-l foarte bun și folositor neamului românesc în prezent și pentru viitoarele generații.

Cei patru tineri trimiși la Pisa își însușesc la un nivel foarte înalt cunoștiințele drept pentru care sunt propuși de către profesorii de aici, să li se prelungească bursa cu încă doi ani pentru a urma cursurile școlii de la Paris unde trebuie să facă practică la matematica aplicată, la mecanică, la astronomie și celelalte. Tot în acest document se precizează că tinerii vor cumpăra manuale care le vor fi necesare pentru studiul la întoarcerea în țară.

Domnitorul Grigore Dimitrie Ghica a aprobat atât prelungirea șederii la studii dar și marirea burselor cuvenite, deci fusese încântat de devotamentul tinerilor spre învățătură dar și de acțiunea profesorilor de la școala din Pisa.

Prin eforturile depuse de Lazăr putem afirma că a orientat învățământul românesc după nevoile societății din acea perioadă; pusese accent pe pregătirea inginerilor, în special pe cei hotarnici, el fiind singurul pregătit în acest domeniu care necesita studii solide de matematici.

Tinerii care au studiat în școala lui Lazăr s-au autodenumit ,,lazarieni” și au înființat diferite societăți care au purtat numele lui Lazăr, așa cum și tinerii din Paris au pus bazele unei asociații cu numele „Însocierea Lazariană” care avea ca scop de a se deplasa în Țara Românească[47] pe urmele marelui cărturar Gheorghe Lazăr. „Însocierea Lazariană” a luat ființa ca o reacție la planurile guvernului de la acea vreme de a transforma școlile din București și Iași în colegii de limba franceză; lucru ce au indignat românii de atunci. Alexandru Kogălniceanu menționa despre acest lucru că: „…mare întristare și părere de rău am simțit toți românii de aici auzind că în țările noastre are să se scoată limba românească din școli. Asta ar fi pierderea țărilor noastre căci toate națiile care s-au stins până acum nu au pierit din altă pricină ci numai din stricarea limbii și a obiceiurilor și din neuitarea dintre dânșii”.

Primul dascăl care l-a ajutat pe Gheorghe Lazăr a fost preotul Pavel, iar un an mai târziu au venit: Eufrosin Poteca, Ladislau Erdeli, Ion Heliade-Rădulescu, Petrache Poenaru, Grigore Râmniceanu și alții.

O problemă importantă se ridică în privința lui Ladislau Erdeli, care după unii dintre autorii de biografie ai lui Lazăr, este numit „dascăl de altă naționalitate[48]”, iar din rezoluția lui vodă Caragea deducem că predarea limbii franceze intră în atribuția dascălului de franceză. Numele acestui cărturar venit din Ardeal, în aceeași perioadă ca și Lazăr, este găsit în diferite documente,[49]la Gheorghe Bogdan-Duică[50] îl ,vom întâlni sub numele de L. Erdeli; la istoricul V.A.Urechia[51]îl întâlnim notat L. Erdelion, la Mihai Popescu[52]și Ion Georgescu[53] apare sub numele de Erdeliotul (Probabil o derivație a numelui sau a zonei de proveniență a persoanei). Într-un document din luna octombrie a anului 1817, al școlii de la Sfântu Sava îl întâlnim sub numele de Ladislav Erdeliot. După dispariția marelui cărturar Gheorghe Lazăr, nu se mai găsesc documente care să mai amintească de profesorul Ladislau Erdeli. Căutând printre documentele pline de paraf depus de-a lumngul timpului am reușit să dezvălui misterul ce s-a depus asupra dascălului cu nume maghiarizat, el nu este altul decât Gheorghe Ardeleanu, tatăl cunoscutului economist Petru S. Aurelian, fost prim – ministru al țării. Tot din documentele înegrite de vreme reiese faptul că este organizatorul școlii publice de la Slatina.[54] Despre Gheorghe Ardeleanu se spune că provine dintr-o vache familie din Sebeșul Săsesc, după alții din Făgăraș (Veneția de Jos) după alții din Orlat, iar după ce și-a terminat studiile în Transilvania, probabil la Buda și Viena, s-a stabilit o vreme în satul natal ca dascăl.[55] Între Gheorghe Lazăr și Gheorghe Ardeleanu sunt prea multe date care să nu te facă să îți îndrepți gândul că nu ar exista nici o legătură. De altfel la școala lui Lazăr, Ladislau Erdeli nu preda numai latina și franceza, el mai ținea un curs de logică în limba română.

Metoda lancasteriană a fost aplicată de mai mulți elevi ai lui Lazăr, denumită  ,,profesor de împrumutată învățătură”, deoarece după această metodă în scurt timp copilul învăța să citească, să scrie și să socotească.

Despre elevii și colegii lui Lazăr de la școala din București, trebuie să scoatem în evidență rolul avut de aceștia, în dezvoltarea culturii, în deșteptarea credinței naționale dar nu în ultimul rând în răspândirea învățăturii; aceștia au fost conducătorii ai națiunii și ai țării, au fost scriitori de frunte[56] în renașterea literară. Despre aceștia Ștefan Cioculescu spunea ,,Aici unde a răsunat cuvântul lui Gheorghe Lazăr, unde Nicu Bălcescu, aplecat asupra vechilor cronici, a descoperit istoria neamului său, unde și-a purtat visurile adolescenței Barbu Delavrancea, unde la flacăra prieteniei au învățat respectul cuvintelor potrivite Arghezii, Cocea, Gala Galaction, zeci și zeci de serii de elevi au învățat să-și iubească cu tărie pământul în care s-au născut, să-și cunoască istoria și să înțeleagă că poporul nostru a dat atâtea jertfe, a vărsat atâta sânge, spre   a-și apăra ,,sărăcia și nevoile și neamul[57]”.

După cinci ani de la înființarea școlii, Lazăr, este alungat[58] din școala pe care o formase pentru binele poporului[59], deoarece  era considerat un pericol[60] căci oamenii au început să gândească altfel și nu mai puteau fi ușor manipulați. Şcoala a fost închisă în perioada 1821 – 1823, când I. Heliade – Rădulescu[61], fără a fi numit de nici o autoritate[62], fără a fi invitat de nimeni a preluat misiunea[63] de a continua opera începută de Lazăr.

Prin ideile pe care le-a pus în practică pent formarea unui învăţământ nou, este aproape de ideile pe care erolul din Vladimirii Gorjului le nutrea pentru poporul său – ambii doreau eliberarea poporului dar şi ridicarea acestuia pe o treaptă socială mai ridicată. Din documentele moştenite de la Ion  Heliade – Rădulescu, aflăm că între cei doi mari patrioţi români era o strânsă prietenie, Lazăr pregătea poporul pentru a ,,…face cauză comună cu revoluţia ce venea cu Vladimirescu de peste Olt[64]’’. Despre această prietenie ne vorbeşte în versuri Ghenadie Pârvu, care ne prezintă prietenia astfel:

Adesea la el mergea,

Vorbea şi se sfătuia

Cum să-şi scape patria

Lazăr ca un învăţat

Bune sfaturi lui i-a dat

De la greci l-a-ndepărtat.[65]

Despre modul în care Lazăr pregătise tineretul pentru luptă, Petrache Poenaru cel ce cunoscuse, trăise  şi partcipase activ la evenimentele anului 1821, scria ,,….o voce răsună din adâncul suspinelor poporului, ce gemea de mult timp sub jugul despotismului, este vocea înfocată a gloriosului bărbat Tudor Vladimirescu’’. La apelul lui Tudor Vladimirescu poporul întreg, ,,scuturându-se din amorţire’’ răspundea cu entuziasm; atunci şi elevii lui Lazăr, care învăţaseră de la el a cunoaşte vocea Patriei, aleargă la chemarea ei[66]; nu putem să nu amointim căci catedra lui Lazăr devenise o catedră de educaţie patriotică, ce simboliza drapelul naţionalităţii române.[67] Petrache Poenaru era omul de încredere al lui Tudor fiind ales secretar al acestuia, dar nu trebuie să omitem vârsta lui fragedă şi faptul că acesta urma să facă parte din delegaţia ce urma să prezinte ,,doleanţele ţării’’ la Congresul de la Laybach.[68] Petrache Poenaru a fost unul din elevii lui Lazăr, dar a cunoscut foarte bine activitatea desfăşurată de Tudor Vladimirescu, a luat parte la mişcarea slugerului, dar a cunoscut îndeaproape acţiunile acestuia chiar şi prietenii.

După istoricul V.A.Urechea, aflăm că la izbucnirea mişcării revoluţionare a lui Tudor din Vladimirii Gorjului, toţi, dascălii şi elevi, au plecat din şcoala lui Lazăr şi s-au alăturat rândurilor pandurilor întărindule, devenind sprijinitori activi ai mişcării.

Imediat cu izbucnirea mişcării revoluţionare, Lazăr mergea zilnic la Cotroceni[69] sfătuind pe Tudor cum să întărească tabăra, alturi de doi ingineri străini Moritz von Ott şi Freywald, foşti ofiţeri austrieci.

Revoluţia lui Tudor este cunoscută în Transilvania şi prin Gheorghe Lazăr, căci se cunoaşte faptul că ţăranii transilvăneni îl aşteptau pe Tudor[70] în anul 1821,[71] căci încă le era vie în memorie răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan. Ţăranii transilvăneni erau convinşi că Tudor va veni şi pe aceste meleaguri după ce va termina cu boierii din Ţara Românească.

Nu trebuie să uitam că ori de câte ori Lazăr avea ocazia să ţină discursuri amintea de cei ,,rupţi şi goi’’ căci el era convins de necesitatea eliberării poporului, de ridicarea lui prin cultură, de redeşteptare şi eliberare naţională şi socială.  Aceste idei –au pus viaţa în pericol. Aceste idealuri precum şi şcoala înfiinţată de el nu se vor realiza atâta timp cât nu se va înlătura baza socială şi politică a regimului feudal. Lazăr vorbea în numele poporului umilit şi batjocorit, exploatat, flămând şi fără adăpost, în numele celor aflaţi în bordeie, al celor rupţi, goi, amărâţi şi asemănaţi dobitoacelor; în numele suferinţei acestui popor apăsat de jugul robiei, primul profesor de la Sfântul Sava cerea răspicat să se termine cu asuprirea, cu exploatarea.

Despre activitatea lui Lazăr în mişcarea condusă de Tudor, aflăm din mai multe documente, care n-il prezintă pe Lazăr ca participant activ iar ştiinţa[72] sa de carte şi-a puso  în slujba revoluţiei[73].

Putem concluziona că prin ideile sale a ccontribuit la formarea unei generaţii noi plină de entuziasm, gata de sacrificiu.De pe bănciile şcolii lui Lazăr au plecat viitorii organizatori ai şcolilor naţionale judeţene, dar cel mai important lucru este pregătirea prefecţilor revoluţiei de la 1848 şi a comisarilor de propagandă.

Rolul cărturarilor ardeleni este scos în evidenţă de Maria Eliade într-o  scrisoare adresată redacţiei revistei ,,Foaie pentru inimă, minte şi literatură’’ la data de 2 august 1848, amitind: ,,….Fraţilor români voi sunteţi care ne-aţi semănat câmpurile cu sămânţa libertăţii, voi ne-aţi trimis apostolii care au provocat mântuirea noastră. De la voi avem o limbă mai corectă, gramatica, de la voi istorie şi filozofie. Din apostolii voştrii am avut un Gheorghe Lazăr pentru limbă, un Aaron pentru istorie, un Maiorescu pentru literatură, un Laurian pentru filozofie. Şi apostoli ca aceştia ne-au format discipoli şi discipolii lor ne-au dat acuma dreptate, frăţie şi unire, ne-au dat Constituţia….[74]’’.

Nicolae Iorga spunea că Lazăr a avut misiunea cea mai importantă din perioada contemporană – ,,învierea sufletelor noastre[75]; el a fost soarele ce a răsărit după un şir de ani întunecaţi[76]sau, după cum am afirmat mai sus – apostolul ideii de românitate,[77] marele reformatoral întregii vieţi naţionale[78] însuşi drapelul naţional român[79]’’.


[1] 5 iunie 1779, nu este atestată documentar.

[2] Despre starea socială a părinţilor săi nu sunt date suficiente: În unele lucrări (N.Iorga, Istoria învăţământului româesc, R. Tomoioagă, Ion Eliade Rădulescu, se prezenta că Gheorghe Lazăr era fiu de ţărani iobagi; Gh. Bogdan Duică şi Gh. Popa Liseanu, în lucrarea lor, Viaţa şi opera lui Gheorghe Lazăr, menţionează că părinţii săi făceau parte din categoria ţăranilor înstăriţi).

[3] Tipărind la Sibiu, în anul 1801,Istoria lui Arghir şi Elena, Ioan Barac îşi dă titlul de ,,dascăl normalicesc neunit în Avrig’’.

[4] Având exemplul saşilor care erau din punct de vedere mai înaintaţi economic şi cultural, ţăranii români din Avrig, au încercat să se ridice trimiţându-şi fii la diferite şcoli atunci când se putea.

[5][5] La Sibiu este elev în perioada 1801 – 1802.

[6] La Cluj este elev la Liceul Piarist în perioada 1798 – 1801 și 1802 – 1806. (Piarist este un ordin călugăresc sub care s-au înfiinţat şcoli în mai multe ţări din Europa cum ar fi: Austro-Ungaria, Boemia, Italia, Polonia).

[7] Structura liceului era următoarea: cursul de gramatică care avea o durată de  ani; cursul de retorică cu o durată de 2 ani; un curs de filozofie cu o durată de 2 ani; un curs academic cu o durată de 2 ani.

[8] La cursul de gramatică este notat cu nota a doua din cele cinci existente în aceea vreme în sistemul de notare şcolar.

[9] Episcopia ortodoxă din Sibiu avea un fond rezultat din contribuţia credincioşilor, fond din care biserica pregătea intelectuali prin trimiterea unor tineri la studii.

[10] Într-o scrisoare către părinţii săi spunea că: ,,….să nu vă fie jale de mine pentru că eu am venit aici tocmai ca să lucrez spre uşurarea sorţii noastre triste’’.

[11] În Ţările Române în acea perioadă nu se studia limba maternă, orice persoană cu pretenţii îşi învăţa copii în franceză sau alte limbi (greacă) iar limba română era vorbită doar în popor, de oamenii simpli, lipsiţi de cultură, lipsiţi de învăţătură.

[12] Al. Piru, Literatura română premodernă, Bucureşti, 1964.

[13] Gheorghe Pârnuţă, Gheorghe Lazăr, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, p.14 – 16.

[14] Aron Densuşianu, Istoria libii şi literaturii române, Iaşi, 1885, p. 103 – 107.

[15] I.Popoescu Teiuşan, Vasile Netea, August Treboniu Laurian, Bucureşti, 1970, p. 10 – 15.

[16] Ioan Lupaş, Episcopul Vasile Moga şi profesorul Gheorghe Lazăr, Bucureşti, 1915, p. 50 – 63.

[17] Cât a rămas la Sibiu, Lazăr s-a ocupat de traducerea în limba română a diferitelor cărţi folositoare pentru educarea tineretului şi va încerca să tipărească lucrările traduse încă de pe vremea când se afla la Viena.

[18] I. Georgescu, Gheorghe Lazăr la o sută de ani de la moartea lui, Sibiu, 1923, p. 55 -63.

[19] Gheorghe Pârnuță, Istoria învățământului și gândirea pedagogică din Țara Rpmânească, București, 1971, p. 110 -117.

[20] N. Bănescu, Academia grecească din București și școla lui Gheorghe Lazăr, Cluj, 1925, p. 3 – 10.

[21] A. Camarino-Cioran, Academiile domnești din București și Iași, București, 1971, p. 50 – 60.

[22] Arhivele Statului, București, ms.89, f. 30 – 32.

[23] Într-un document se mențiuonează faptul că aici existau trei școli după cei trei dascăli existenți (latină, greacă și română), având 100 elevi.

[24] Se vorbește în unele documentele orașului Cerneți, reședința județului Mehedinți că aici ar fi funcționat două școli una românească și una grecească.

[25] A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. X, Iași, 1896, p. 250 – 261.

[26] G. Ivașcu, Opere citate, p. 358 -359.

[27] 3500 de taleri pe an.

[28] Document găsit în Arhivele Statului în București,ms. 89, f. 149 – 153 (Anexe).

[29] V.A. Urechia, Istoria școalelor, vol.IV, București, 1892, p. 50 – 54.

[30] P.Poenaru, Georgiu Lazăr și școala romană, p. 12 – 16.

[31] Istoria învățământului din România, București, 1971, p. 55 – 62.

[32] Ștefan Stoian, Un aspect al dezvoltării învățământului, în Din istoria pedagogiei românești, vol.I, București, 1956, p.42. – 49.

[33] Eugenia Marinescu, Gheorghe Lazăr ca pedagog național, p.19 – 22.

[34] Nicola Iorga, Opere citate, p.80 – 85.

[35] Mulți părinți insistau pe lângă Lazăr ca fii lor să fie inițiați în primul rând în măsurătorile terenului, deoarece „inginerii hotarnici” erau căutați la acea vreme.

[36] Lanjuinais, Monarhul desăvârșit sau minuni de bunătate, știință și înțelepciune, p.77.

[37] Traian Chelaru, Din istoria pedagogiei românești, capitolul Gheorghe Lazăr ca petagog, volulul I, București, 1957, p. 120 – 135.

[38] Ion Ghica, Opere, vol. I, p. 142 – 150.

[39] Ion Heliade Rădulescu, Biografia lui Gheorghe Lazăr, publicată în Curierul românesc, din anul 1839 preciza: „….toți școlarii de la clasele dintâi ale școlii grecești, în capul cărora era I. Pandele, umplură băncile clasei de inginerie

[40] Elias Regnault, Histoire politique et sociale des Principautés Danubiennes, Paris, 1835, p. 148 – 155.

[41] Ștefan Stoian, Din istoria pedagogiei românești, vol.I, București, 1956, p.42. – 49.

[42] V.A.Urechia, Istoria românilor, vol. X A, p. 40 – 45; V.A.Urechia, Istoria școaleor, vol.IV, p. 190 – 196.

[43] A.Csetri și I Dani, Contribuții la biografia lui Gheorghe Lazăr, în ,,Limbă și literatură”  nr. 16, 1968, p. 64 -67.

[44] La intervenția lui Lazăr se închide un proces ce dura de 50 de ani între țăranii din Avrig și cei care unelteau să le răpească drepturile străvechi pe care le aveau asupra muntelui Surul. Este cel care face dovada că acest munte a aparținut avrigenilor, prin bunicul său care a fost unul din răsculații din Avrig al anului 1751.

[45] Istoria României, vol.III, București, 1964, p. 1040 – 1050.

[46] Arhivele Statului București, dosarul nr. 1/1820, p. 3 -5.

[47] Cornelia Bodea, Lupta românilor pentru unitatea națională, București, 1967, p. 90 – 103.

[48] Paul Papadopol, Gheorghe Lazăr și opera sa, p. 13 – 15.

[49] Istoria României, vol. III, București, 1964, p. 1072 – 1084.

[50] Gheorghe Bogdan-Duică, Opere Citate, p. 90 – 98.

[51] V.A.Urechia, Istoria Românilor, vol. X A, p. 378 – 383.

[52] Mihai Popescu, Opere Citate, p. 57 – 60.

[53] Ion Georgescu, Opere Citate, p. 80 – 89.

[54] [54] Gheorghe Pârnuță, Moment inedit din Istoria învățământului românesc, p. 67 -90.

[55] P.S. Aurelian, Opere economice, București, 1967, p. VII – IX .

[56] I.Bianu, Despre cultura și literatura românească în secolul al XIX-lea, București, 1891, p. 65-67.

[57] Ștefan Cioculescu, Urare, în revista Cutezătoriin nr. 10, din 1968.

[58] A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. XI, p. 253 – 255, şi vol. VI, ediţia 1893, p. 242 – 245.

[59] C. Găvănescu, Din geniile neamului, p. 380.

[60] Aron Densușianu, Istoria limbii și literaturii române.

[61] V.A. Urechea, Istoria şcoalelor, vol. I, p. 134  – 135.

[62] Ovidiu Densuşianu, Literatura română modernă, vol. I, Bucureşti, 1920, p. 153 – 155.

[63] C. Loghin, Istoria literaturii române, 1942, p. 170 – 175.

[64] Ion Heliade-Rădulescu, Curs întreg de poezie generală, vol. III, partea I, Bucureşti, 1870, p. 35 – 37.

[65] Gheorghe Pârvulescu, Autobiografie, p.75 – 77. E. Vârtosu, Un călugăr admiratot al lui Tudor Vladimirescu, în Revista arhivelor, nr. 2, 1944, p. 240 – 242.

[66] P.Poenaru, Opere citate, p.25 – 29.

[67] V.A.Urechea, Istoria românilor, vol. XA, p. 410 – 415.

[68] G. Potra, Petrache Poenaru, ctitor al învăţământului în şcoala noastră,  p. 67 – 70.

[69] Ion Heliade-Rădulescu, Echilibru între antiteze, p. 60 – 63.

[70] Acad. Andrei Oţetea, Tudor Vladimirescu şi revoluţia de la  1821  scria:,, …..pe buzele ţăranilor transilvăneni  numele lui Tudor era rostit sub multe diminutive’’; şi cum Adam Bedia din ţinuturile Hunedoarei, ori unde întâlnea un grup de ţărani scotea din şerpar o scrisoare şi spunea că:,, Se face înştiinţare că de către răsărit, s-a ridicat un crăiuţ cu numele Tudoraş…. Dumnezeu i-a sta deasupra că vrea să facă dreptateşi de-o sfârşi lucru cu boierii din Ţara Românească până la Paşti o da întra-coace’’.

[71] Istoria României, vol. III, Bucureşti, 1964, p. 845 – 850.

[72] Având temeinice cunoştiinţe de matematică va deveni dascălul mînuitor de tunuri în tabară pandurilor.

[73] Titu Gerogescu, Emil Bâldescu, Ctitori de şcoală românească, Bucureşti, 1971, p. 20 – 25.

[74] Anul 1848 în Principatele Române, vol. II, Bucureşti,1902, p. 100 – 105.

[75] Nicolae Iorga, Istoria Literaturii române în secolul XVIII, vol. I, Bucureşti, 1901, p. 14 – 18.

[76] Gheorghe Stancu, Gheorghe Lazăr, pedagog naţional, Braşov, 1935, p. 20 – 25.

[77] A.D.Xenopol, Opere citate,p. 70 – 75.

[78] O.Ghibu, Gheorghe Lazăr, în ziarul Universul din 29 septembrie 1923.

[79] V.A. Urechia, Istoria şcoalelor, vol. IV, p.190 – 195.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: